Mi-am așezat fruntea albă pe umărul ei și am lăsat-o să mă umple de viață!
Nu ascultam muzică pentru că uitam de ea, de numele și puterea ei dar conștientizam că-mi rămânea armonia de sunete și noblețea ritmului.
Simțeam o renegare continuă, din partea mea, dar acum mă simt vie de parcă m-am născut din mine însumi.
Am fost muzicianul tristeții, al frumosului ascuns și al sufletului ferecat. Am fost un depozit în care mi-am închis simțămintele și sângele....până și somnul mi-l priveam!
Nu am știut că pot să știu!
M-am mințit cu cruzime și simplitate, reflectam asupra lacrimilor mele și ignoram muzica ce mi-o lasau pe chip.
Astăzi înțeleg că muzica este în tot.
Mereu m-am însângerat lovindu-mă de gratiile îngrădirii mele. Am avut o ordine în mine, care de fapt era o lipsă de libertate.
Încep să deosebesc constrângerea de dragoste. Până acum am căutat doar sunetul tăcerii. Am fost crescută în conceptul de supunerea unuia în fața tuturor iar de curând aflu că direcția, ce fixează starea, vine din interiorul fiecăruia.
Si iată că a venit timpul să înțeleg că victoria tăcerii mele nu-mi mai dădea viață, mă moleșea și mă plictisea.
Până acum, când lumea mă întâlnea, parcă eram cu inima înjunghiată la vedere...eram închisă în trupul meu dar acum nu mai sunt interesată de mânii sau de pretențiile celorlalți, ci doar de ce simt!
M-am schimbat!
Mă simțeam grea ca un copac, cu ramuri întărite de noduri și riduri, ușor de rănit și fără puterea de a fi eu insumi.
Aveam nevoie mereu de doctori....fară să știu că respingeam una dintre cele mai minunate terapii, prin muzică!
Am dat drumul aripilor ritmate, tandre, senzuale, adânci, puternice....
Mă regăsesc în tumultul melodiilor chiar dacă, deocamdată, par palidă și absentă.
Astăzi surâd cu gândul la strădania mea de a cunoaște întinderea sunetelor pe care doar o bănuiam, ascultând tăcerea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu